Mantra părinţilor – Copiii învaţă ceea ce trăiesc
(scris în 1954 de Dorothy Law Nolte, scriitoare şi consilieră de familie, născută în 1924; prin acest poem simplu, citit şi luat în serios de milioane de părinţi din întreaga lume a reuşit să aducă o lumină clară asupra modelelor familiale implicate în dezvoltarea personalităţii copiilor )
Copiii învaţă ceea ce trăiesc”
– Dorothy Law Nolte”Dacă trăiesc în critică şi în cicăleală, copiii învaţă să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi.
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea.
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători.
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă de ce este bine să ai un ţel.
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă generozitatea.
Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.
Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti în această lume.
Dacă sufletul tău este senin, copilul tău va câştiga pacea minţii.”