Poate ca aţi auzit deja de multe ori că este (oarecum) normal că perioada din lună să fie însoţită de dureri….poate aţi acceptat asta pentru că aşa aţi apucat să credeţi deja de prea mult timp; mai mult decât atât poate încercaţi să faceţi tot ce vă stă în putinţă să mascaţi perioada, să nu vă privaţi de nimic din ceea ce aţi avea de făcut. Nu pare această atitudine una prin care transmiteţi că de fapt nu se întâmplă nimic cu voi? Pare mai degrabă un conflict al femeii acest fapt : a fi femeie dar a nu fi de acord cu ceea ce implică asta!
Durerile menstruale exprimă durerea, neacceptarea de a fi femeie; mă doare că sunt femeie par a spune femeile care resimt dureros această perioadă lunară. Mă doare că trebuie să cedez, să mă predau, protestez şi nu sunt de acord cu această temporară slăbiciune din viaţa mea. Dar totodată nu mă pot nici bucura atunci când vine momentul să mă bucur de faptul de a fi femeie. Nici nu aş avea cum ; dacă nu accept aspectul dureros, nu am cum să accept pe deplin nici latura luminoasă, împlinitoare a ipostazei de femeie. Nu pot şi nu am acceptat să mă abandonez lunar, atunci când trebuie să recunosc că sunt mai degrabă slabă, atunci nu voi putea să mă bucur pe deplin nici de abandonuri ulterioare ( în braţele bărbatului).
Dacă transpunem procesul fiziologic în termeni psihologici , putem compara menstruaţia cu o mică moarte- moartea lunara a unui ţesut care trebuie să plece din corp atâta timp cât nu şi-a îndeplinit menirea prin alimentarea unei noi fiinţe, pentru că ce este altceva ţesutul eliminat la menstruaţie decât o placentă oprită din evoluţia şi rostul ei?!
Acceptăm firesc această mică moarte lunară sau ne împotrivim ?
Despre orgasm , următoarea mică moarte trăită tot în acest registru al cedării de sine, numai de bine! Numai că nu este bine nici acolo cât timp nu este bine în orice alt aspect, aparent neînsemnat, legat de feminitate. Ghiciţi care este următoarul nivel al relaţionării cu femeia din noi şi cu capacităţile ei de autoacceptare? Momentul când dă naştere- acesta este deja o moarte mai mare, mai prelungită…pe care se pare că nu multe femei mai sunt pregătite s-o trăiască! Dacă măcar ar şti că naşterea, prin momentul ei culminant- expulzia fătului , seamănă ca trăire cu o mie de orgasme!? Şi dacă ar mai ştii că starea extatică atinsă în acele momente poate fi unică într-o viaţă întreagă!? Ce privilegiu pentru o femeie, să aibă ocazia pe parcursul vieţii de a atinge stări atât de minunate, de pace și extaz!
Se spune că dacă femeii i se creează condiţii propice pentru a naşte natural, adică să nu i se stimuleze neocortexul , vechiul cortex intră în funcţie şi uşurează naşterea ; femeia este în transă în acele momente, se rupe de realitate, şi poate experimenta stări de care s-ar ruşina poate în momente normale de vieţuire. Respectiv simte nevoia să se dezlănţuie, să ţipe, să urle şi să se poarte chiar animalic. Vă sună cunoscut? Mai sunt şi alte momente când se întâmplă această dezinhibare extremă? Mai sunt multe astfel de momente, la scară mai mică în viaţa unei femei care poate să-şi trăiască feminitatea pe deplin.
Ca să revenim la pretextul titlului articolului, ne întrebăm : ce poate să-i creeze unei femei această frică de a-şi trăi feminitatea pe deplin astfel încât să nu mai aibă dureri menstruale, astfel încât să poată trăi atâtea orgasme câte întâlniri erotice are, astfel încât să nu îi fie frică de a naşte normal?
Probabil istoria abandonării de sine , în condiţii de perfectă siguranţă are origini vechi , atât de vechi cât viaţa femeii; origini in relaţiile primordiale cu persoanele importante. Poate fi vorba despre a nu te fi simţit în siguranţă deplină în braţele părinţilor în copilaria mică, în etapa de bebe.
O altă cale prin care s-ar fi putut dobândi frica sau dimpotrivă, încrederea, ar putea fi cea a învăţării feminităţii prin modelul deasemenea primordial al relaţiei cu femeile din viaţa unei femei. Cu alte cuvinte, totul ar părea că depinde în mare măsură de relaţia cu părinţii, cu mama şi cu tata.
În relaţie cu mama am aflat că este bine să fi femeie, să te recunoşti slabă uneori.
Apoi, un rol l-ar putea avea şi modelul social, educaţional în perioada adolescenţei , atunci când formarea de sex rol îşi ia ca repere ceea ce este dezirabil social, ceea ce pare ca a fi un ideal de sex-appeal feminin. Doar în toate filmele cu scene erotice, plăcerea orgasmică trebuie şi atinge cote din ce în ce mai mari ( ca într-un fel de întrecere, parodiată în unele comedii bune). Doar că aici apare capcana, cercul vicios , din care din păcate unele femei pot doar cu greu să mai iasă ulterior. Compararea cu mimările sau exagerările din filme, duce la o auto-evaluare uneori negativă pentru tinerele fete în căutare de senzaţional. Ele cred că pot şi că trebuie să aibă orgasme multiple, puternice aşa cum au văzut prin filme. Nu că nu ar putea avea…dar orgasmul şi trăirea deplină a feminităţii nu ţine de învăţare, imitare, aşa cum a da naştere , nu ţine de cursuri pre-natale şi de lecţii.
Capacitatea de a avea perioade menstruale lipsite de durere, orgasme profunde si multe, precum şi capacitatea de a da naştere fără frică , ţin toate de capacitatea de abandonare de sine în opoziţie cu controlul de sine. Ţin de supunere versus dominare.