Ca toate manifestările energetice ale lumii noastre, realitatea umană are nevoie de suportul său manifest, de corpul său fizic pentru a putea traduce, exprima, ceea ce se întamplă în straturile sale cele mai profunde. Avem nevoie de gesturi, cuvinte sau desene, de o profesie, o familie, un ideal, pentru a putea exprima ideile, gândurile, sentimentele noastre. Aceste manifestări ne sunt totodată instrumente de auto-analiză cât și supape de echilibru. Echilibru total indispensabil pentru dinamica conștientului. Mai exact pentru curgerea fireascâ a energiei psihice prin cele 3 compartimente: inconștient, subconstient ,constient.
Existența se derulează normal până atunci când apare o discordanță intre Conștient si Inconștient; în scenariul vieții vor aparea mesaje, semnale de alarmă. Ființa umană are în principal trei tipuri de semnale, trei maniere de a trai in corpul sau, cu o intensitate diferita, aceste mesaje interioare de discordanta. Aceste trei tipuri de mesaje sunt: tensiunile fizice sau nervoase, traumatismele fizice sau psihologice si bolile organice sau psihologice. Pe langa trăirea în corp , mesajele se mai pot face cunoscute și prin vis , acte ratate.
Tensiunile fizice si psihologice
Primul mod de exprimare si cel mai bland am putea spune, este acela de a resimti o tensiune, un disconfort, ca de exemplu, tensiunile dorsale, dificultatile digestive, cosmaruri, boli sau tulburari psihologice . Acesta este un prim stadiu, normal , de exprimare a tensiunii interioare. Inconstientul utilizeaza un semnal fiziologic sau psihologic pentru a exprima ce se intampla. pentru a-i spune ca ceva nu merge (oboseala, nevoia de a face pauza, etc) Daca persoana este deschisa, gata sa auda si sa accepte mesajul la nivelul Constientului, ea va face schimbarile comportamentale necesare si tensiunile vor disparea. Noi avem din pacate multe dificultati de a fi receptivi la acest nivel. Exista multe motive pentru aceasta, in principal tendinta noastra normala catre usor, dar si cultura noastra care separa lucrurile si face ca noi sa nu mai stim sa le legam.
Acesta e motivul pentru care se dezvolta surditatea interioara. Primul nivel de mesaje este totusi extraordinar de bogat si nu este singurul.
Pentru a se face auzit, Inconstientul trebuie uneori sa recurga la alte doua tipuri de mesaje: traumatismele si bolile. Din grija si nevoia de eficacitate, acestea sunt vizibil mai puternice si mai percutante. Ele prezinta un al doilea inconvenient, deloc neglijabil, in raport cu mesajele mai directe care sunt tensiunile. Traumatismele si bolile sunt mereu decalate in timp in raport cu originea tensiunii. Acest decalaj este proportional cu surditatea noastra, cu incapacitatea noastra de a auzi mesajele. Aceasta poate fi datorata unei sensibilitati extreme care le face mai puternice sau pur si simplu refuzului nostru de schimbare. Decalajul este mai important pentru boala decat pentru traumatism si este mai mare decat tensiunea sau mai degraba, semnificatia sa este refuzata pentru ca atinge zonele sensibilitatii foarte puternice ale individului.
Traumatismele corpului si membrelor
Traumatismele reprezinta un al doilea mod de comunicare. Este vorba de un al doilea stadiu in care individul, prin inconstient, este in cautarea unei solutii. Traumatismul este deci o expresie activa, in sensul in care reprezinta o dubla tentativa a persoanei care-l traieste.
Este in principal un mesaj nou, mai puternic decat tipul precedent, dar mai ales un mod de comunicare mai deschis. Inconstientul face destul zgomot pentru a-l obliga astfel pe om sa-l asculte, sa marcheze un timp de oprire a persoanei, sa o oblige sa opreasca in acel moment evolutia sa neadaptata pentru a o intelege si a o schimba.
Traumatismul este de asemenea si o tentativa activa de stimulare sau de eliberare a energiilor tensionale care s-au acumulat datorita distorsiunilor interioare ale individului. Din aceasta cauza traumatismul nu se produce niciodata la intamplare in corp. Socul, ruptura interioara, fractura se vor produce intr-un punct bine determinat al corpului fizic pentru a stimula energiile in acel punct sau pentru a elibera blocajul energetic din acel punct, uneori chiar ambele simultan. El ne furnizeaza astfel informatii de o mare precizie asupra a ceea ce se intampla in noi. Rasucirea gleznei drepte, taierea policelui de la mana stanga, deplasarea celei de-a 3-a vertebre cervicale sau lovirea capului, va insemna de fiecare data ceea ce nu merge, lateralitatea conferind o informatie suplimentara acestei intelegeri. O entorsa a incheieturii mainii are o semnificatie generala, dar faptul ca e pe dreapta sau pe stanga va preciza inca o data semnificatia ei.
Trebuie stiut ca, cu cat tensiunea este mai puternica sau dureaza de mai mult timp fara a fi “perceputa”, cu atat are sansa de a fi majora, violenta.
Bolile organice si psihologice
Al treilea mod de exprimare, este acela care se sprijina pe boli, fie ca sunt organice, psihologice sau ambele. Ne aflam aici intr-un stadiu de eliminare a tensiunilor, a distorsiunilor interne pe care-l putem cifra drept “pasiv”. Individul elimina tensiunile sau de data aceasta intr-o maniera “inchisa”. Corpul este „ in pana” pentru a-l obliga pe individ sa opreasca si a nu mai permite nici o schimbare directa. Va trebui deci obligatoriu sa recurgem la reproducerea schemei, la retraire, pentru retragerea acestei experiente si schimbarea pe cat posibil, a amintirilor, experientelor din Constiinta Holografica.
Reproducerea se poate face in acest timp avand o constiinta imbogatita. Aceasta va depinde de intelegerea pe care am fi avut-o din experienta, de capacitatea noastra de a fi decodat si acceptat mesajul bolii. Imunitatea noastra fizica si psihologica iese intotdeauna strivita, in timp ce aceasta boala a fost “acceptata” si generata de individ.
Boala ne deschide, in acest caz, doua posibilitati. Ea ne permite mai intai, sa eliberam energiile tensionate acumulate si-n acest sens joaca un rol foarte important de supapa. Putem medita serios la ceea ce reprezinta metoda moderna, adica alopata (medicamente chimice) de ingrijire sistematica a bolilor, reducandu-le la tacere sau chiar “omorandu-le” din fasa sau in plina desfasurare, impiedicandu-le astfel sa se exprime.
Nu trebuie totusi sa fim sistematici in sens invers. Este necesar uneori sa reducem la tacere boala deoarece aceasta poate fi mortala. Dar chiar in acest caz, a reduce la tacere o boala periculoasa pentru integritatea organismului nu inseamna ca noi nu putem sa reflectam la sensul ei, ci dimpotriva.
Boala serveste deasemenea ca semnal de alarma, avand precizia la fel de mare ca cea a traumatismului. Ea ne vorbeste foarte exact de ceea ce se petrece in interiorul nostru si ne da indicatii interesante pentru viitor.
Ca mesaj pasiv, ea este in cele din urma o fuga, o slabire a tensiunii care o traieste si este uneori chiar inconstient traita ca o cadere, (de altfel se si spune “a cazut la pat”).
„Pana” a fost reparata, „masina” nu mai este la fel de solida ca una noua sau nu mai inspira tot atata incredere proprietarului. Boala reprezinta inconstient sau nu o constanta a esecului sau a incapacitatii de a intelege, de a accepta sau chiar la modul cel mai simplu de a resimti distorsiunile interioare. Nu am stiut sa reactionam sau am fost destul de puternici pentru a rezista. Eliminam astfel dar in cunostinta de cauza, mai mult sau mai putin constienti, ca se putea actiona mai bine. Daca ne invatam lectia, dupa recuperare, ne vom dezvolta imunitatea interioara, daca nu, o vom slabi si mai mult si bolile se vor dezvolta mult mai usor. Cu cat tensiunea de eliminat va fi mai veche sau mai apasatoare, cu atat ea va fi mai puternica si boala “va avea nevoie” sa fie profunda si grava.
Aceasta diferenta intre caracterele “pasiv” al bolii si “activ” al traumatismelor este fundamental. Ea apare chiar in modul in care corpul fizic le rezolva. In cazul traumatismelor, corpul repara stricaciunile multumita fenomenului miraculos al cicatrizarii. Acesta este activa deoarece celulele traumatizate sau de acelasi tip se reconstituie. In cazul bolii procesul este pasiv in masura in care intervin celule de un alt tip decat cele bolnave. Trebuie chemat un depanator pentru a repara „masina”. Ajutorul, asistenta, solutia vin din exterior, de la elemente straine partii bolnave (globule albe, de ex) in timp ce in cazul traumatismului, partea traumatizata se ajuta, se repara pe sine, cu propriile celule.
Actul ratat
Michael Odoul il numeste cu inspiratie: actul reusit (chiar daca rezultatul evident nu este cel asteptat de Constientul persoanei); acesta poate lua, ca si mesajele de mai inainte (si din care face parte) trei forme. Poate fi vorba de un lapsus lingvistic, adica de o “eroare” de exprimare verbala (folosirea unui cuvant in locul altuia), de un gest “stangaci” (rasturnarea unei cesti pe cineva sau spargerea unui obiect, calcarea cuiva pe picior, sau lovirea neintentionata in treacat , cu un obiect), adica care nu produce rezultatul scontat si cele din urma – un accident mai traumatizant ca o ruptura, o entorsa sau un accident de masina sau un comportament inconstient care duce la declansarea unei boli. Poate fi vorba, de ex, de o persoana care sta intr-un curent de aer si raceste.
Daca comunicarea interioara functioneaza ( dintre nivelurile constient-inconstient), nu a fost intrerupta de o hipertrofie a Constiintei, mesajul va trece prin tensiuni fizice si psihologice, cosmaruri sau acte “ratate” usoare (lapsusuri, spargerea obiectelor semnificative). In acest moment actul este fie ratat fie reusit in masura in care a fost descifrat de catre producator. Daca comunicarea este de proasta calitate, aproape inexistenta, forta mesajului va trebui sa creasca (cand legatura telefonica este proasta, trebuie sa urlam pentru a fi auziti de interlocutor, ar fi o metafora splendida pentru a intelege tipul de comunicare existent intre palierele constiintei). Vom intra in faza accidentala sau conflictuala pentru a provoca si a obtine traumatismele de care am vorbit mai sus. Putem de asemenea face ceea ce trebuie pentru a “cadea ….la pat” (a raci, a bea/ a manca in exces sau insuficient). Daca in cele din urma comunicarea este intrerupta complet, atunci boala este profunda, structurala (boli autoimune, cancer etc.)
Ne gandim vreodata la aceste aspecte in viata noastra? Cine si cat de des are timp si inspiratie sa caute , sa scormoneasca in profunzimile inconstientului personal, posibilele surse ale manifestarii fizice, incepand cu o banala raceala exact atunci cand trebuia sa mergem la o petrecere, sau o entorsa exact atunci cand trebuia sa mergem cu prietenii pe munte….pana la ( de nedorit) un cancer la aparatul genital exact atunci cand rudele se asteptau la un urmas….
Dar macar la posibilele resorturi care ne fac sa scapam un pahar cu bautura exact pe camasa unui invitat anume, sau sa pierdem un tren exact atunci cand ne doream mai mult sa ajungem la timp intr-un loc ??!
Poate ne-am gandi ….dar am invatat vreodata cum? Si avem curajul sa gasim eficient un astfel de mod de auto-explorare? Ne place sa visam ? Ne place sa vorbim despre visele noastre( nocturne) sau le consideram doar deranjante pentru odihna? Ne dorim sa ne acceptam in totalitate sau ne negam trasaturile indezirabile social? Este paradoxal dar cu cat ne acceptam adevaruri revelate pe calea inconstientului (fie ele dureroase initial) cu atat avem sansa sa ne bucuram mai plenar de ajutorul intregului nostru sistem psihic.