Am observat de ceva timp ( să tot fie câţiva ani) acest îndemn: „priveşte cerul” scris pe ziduri, în mai multe oraşe dar cu aceleaşi caractere de scris. Interesant, nu-i aşa?
Mă gândeam: ce interesant, ce frumos îndemn, altruist! Eu chiar asta fac atunci când altă soluţie mai bună nu mi-e la îndemână; privesc cerul şi deodată orice problema se resemnifică, greutăţile vieţii devin imponderabile sau măcar uşoare. Mă repoziţionez în faţa Universului şi culmea, nu mă simt mică şi nesemnificativă ci parte a unui necunoscut măreţ, protector. Aşa simt eu.
După un timp am citit pe undeva că există nişte experimente din categoria „oamenii- cobaii unora” prin care s-ar încerca otravirea aerului sau stropirea toxică a diverselor culturi agricole, pentru sabotarea alimentaţiei naturale, sănătoase. Această manevră făcându-se pe calea cerului, prin stropirea la joasă altitudine cu ajutorul unor avioane uşoare, insesizabile. La asta s-ar fi făcut referire prin inocentul şi discretul îndemn: priveşte cerul.
În fine, am fost mirată de noul sens descoperit dar asta nu m-a împiedicat să păstrez sensul meu initial , cel prin care, ne putem deconecta uneori de materialismul în exces şi putem să ridicăm capul înspre cer pentru a nu uita cine suntem ( în cazul în care credem că ar putea fi vreo legătură cu ce am scris mai sus) sau măcar pentru a conştientiza că cerul este tot acolo, la fel de nepătruns, indiferent de ce frămîntări ne ocupa mintea.
Nu sfătuiesc să trăim cu capul în nori şi nici să abuzăm de această perspectivă( pentru că există posibilitatea de a călca în străchini– pe româneşte) dar a nu uita Cerul poate fi important şi de ajutor uneori 🙂