Câţi dintre noi ştiu că personalitatea este alcătuită din trăsături vizibile dar şi din unele nevăzute, ascunse celorlalţi ? Uneori ascunse chiar nouă înșine pentru că nu ne place să le vedem , să le recunoaștem ca fiind ale noastre. Dacă totuși se întâmplă să iasă la suprafață unele dintre acestea , persoana se află în situația de a-și pierde imaginea bună, reputația, se simte rușinată și temătoare.
Împrejurările fac ca umbra sa poată fi ținută la adăpost, uneori, toată viața. Uneori cu preț mare, alteori cu sentimentul că ne-a lipsit ceva major în viață. A lipsit jumătate de viață dacă vine vorba să recunoaștem…Prețul unei imagini ideale este o viață pe jumătate traita si simtita..
Ascunderea umbrei începe de la naștere, de mici ni se spune ce e acceptabil pentru societate și ce nu; astfel ce e inacceptabil începe să fie ascuns, uneori cu costuri mari energetice. E bine de știut că aceste consumuri de energie s-ar putea folosi în scopuri de creștere, de evoluție spirituală și nu numai. Deci efortul de a nu ne dezveli în fața lumii costă! ( cît nu face ).
Dar umbra asta nu stă cuminte acolo, în ascunzișul ei. Are tendința să scoată capul la lumină ; și o face prin intermediul celorlalți din jurul persoanei.Așa începe cercul vicios al comunicării pe jumătate( că doar funcționăm încă pe jumătate). Adică, senzația că acolo , înăuntrul nostru se află ceva jenant, face să încercăm să scoatem în afară disconfortul. Asta se numește în psihologie proiecție. Este unul dintre mecanismele care ne apără. Dar ne face și rău dacă se produce masiv!
Fiindu-ne frică de umbra noastră și totodată neputând trăi nici cu ea în noi ( creează presiune) găsim cea mai comodă dar perversă variantă. O scoatem afară, văzând-o în alții. Dar ea tot a noastră este. Trăim,am putea spune prin alții, prin delegare.
Este cel mai confortabil mod de a face față aspectelor noastre mai puțin dezirabile.
Dar, trebuie să ne asumăm că nu trăim pe de-a întregul.
Dacă vrem să trăim plenar, ne trebuie puțin curaj, tenacitate, rabdare cu noi.Ne trebuie abilitatea de a ne redecoperi permanent sub toate aspectele noastre. Să ne putem bucura când aflăm ce buni suntem, dar să ne putem accepta și reflecția părților umbrite.
Deci, nu vă fie frică de umbra voastră ( aici vorba polulara se interpretează altfel- denotă deja un mare curaj! ), doar împrietenindu-vă cu ea puteți tinde să trăiți întregi!
Lipsa proiecției este similară cu terminarea umbrei de prelucrat. Dar cum se știe , viața produce umbră mereu. Cu o singură excepție: atunci când există suficientă conștientizare , integrarea poate fi realizată până acolo încât umbra să nu mai existe.
Daca acest lucru nu ne mai satisface avem la îndemână un exercițiu foarte simplu, care se poate deprinde inițial în cabinetul de psihologie: analiza reacțiilor noastre încarcate de afect.