Pentru cei care nu se pot deplasa la psiholog din motive bine întemeiate, am înființat serviciul: psiholog-acasă.
Aceasta terapie se poate desfășura atât față în față, după indeplinirea unor condiții, cât și on-line.
Aspectul practic al întâlnirilor on-line dar și eficiența lor sunt de netăgăduit.
Totuși există situații în care este de preferat întâlnirea față în față.
Aici pot fi unele dintre urmatoarele situații:
- persoane aflate în stare post-AVC
- persoane care au suferit accidente și nu se pot deplasa( terapie post-traumatica)
- Femei care au nascut de curând și nu se pot deplasa de la domiciliu
- Persoane vârstnice( nedeplasabile)
- Alte situații
Pentru a putea beneficia de ședințe de terapie acasă este necesar să fie indeplinite urmatoarele cerințe:
- trimiterea în copie a cărții de identitate( cu adresa unde se va efectua ședința)
- trimiterea fișelor medicale din care să rezulte incapacitatea de deplasare
- semnarea unui contract și achitarea ședințelor înainte de efectuare
Uneori este benefic ca psihologul să poată lua contact și cu membrii familiei persoanei nedeplasabile pentru a găsi împreună cu aceștia cele mai bune căi de ameliorare a stress-ului psihologic suferit de întreaga familie/grupul de suport.