Ataşamentul este acea legătură primordială bazată pe încredere, creată (în special) între mamă şi copilul nou-născut şi care determină categoric evoluţia ulterioară a acestuia. Tiparul de interacţiune persistă în timp şi se transferă şi asupra altor legături importante. Aceste legături din timpul vieţii viitorului adult vor tinde să fie o reflexie a modului în care părinţii l-au tratat.
Din acest punct de vedere este foarte important ca părintele să fie în contact cu el însuşi , pentru a putea fi în contact cu copilul şi prezent în relaţie. De gradul propriilor încurcături emoţionale ale părintelui precum şi de claritatea şi calitatea sentimentelor sale, vor depinde într-o mai mare sau mică măsură sănătatea copiilor lui şi implicit a umanităţii în general.
Dacă părinţii ar reuşi să-şi găsească şi rezolve propriile traume şi complicaţii, aceasta ar fi cea mai bună terapie pentru copiii lor, adesea foarte afectaţi. Totodată ar fi cea mai eficientă măsură de prevenire, pentru a nu mai alimenta frica, ura, disperarea si violenţa în generaţia următoare.
Luând în considerare importanţa supremă a legăturii de ataşament securizantă( cu mama) pentru dezvoltarea emoţională a copilului, societatea ar trebui să facă tot ce e imaginabil posibil să creeze contexte lipsite de anxietate şi stres pentru mame şi copiii lor nou-născuţi. Aceasta este măsura preventivă primară pentru evitarea tulburărilor mentale şi emoţionale, a violenţelor şi crimelor. Asigurarea unui ataşament securizant pentru un copil este mult mai importantă decât existenţa doctorilor, psihiatrilor, profesorilor, asistenţilor sociali, poliţiştilor sau a judecătorilor pentru relaţiile sociale securizante şi sănătoase.
Nu ne sună cumva nepotrivit faptul că unii părinţi tind să dea vina pe societate, şcoală, profesori, sistem de învăţământ, medici, ţară chiar sau pe orice în afară de indisponibilitatea lor în relaţia cu proprii copii? Acesta este semnul că acolo sunt lucruri nerezolvate care îşi aşteaptă rândul la clarificare pentru a da drumul creşterii sănătoase a copiilor. Neacceptarea acestui fapt nu face decât să continue lungul lanţ sau cerc vicios interminabil între generaţii. Şi este atât de simplu să se întrerupă acest lanţ, doar să se dorească!