Cineva poate simţi uneori că anumite acţiuni ale sale duc mereu in acelaşi loc; de obicei într-un punct neplăcut, inconfortabil, aparent fără sens, de “nemeritat”.
Comportamentul uman are motivaţii cu sensuri cunoscute (conştiente) dar şi cu sensuri necunoscute (inconştiente). Modul cum comportamentul alege să exprime necunoscuta intenţie ( pe langă cea cunoscuta) creşte în intensitate şi în pregnanţa formei în funcţie de frecvenţa situaţiilor în care conţinutul inconştient a încercat să apară în conştiinţă dar nu a reuşit. De exemplu : un adult ajunge în mod repetat cu intarziere la serviciu. Acest comportament , în mod justificabil inseamnă că : persoana nu este organizată, este “distrată”, “ aşa era şi mama/tata”. Mai apoi, după un timp pierde prin “omisiune” şansa de a participa la un examen de promovare; explicaţia justificabilă ar putea consta în faptul că nu s-a informat destul, că nimeni nu i-a spus, că altele erau priorităţile în familie în acel moment. Apoi vine o vreme când îşi pierde chiar jobul, datorită faptului că, deşi capabil la muncă, inteligent, a intârziat ani de-a randul şi nu a dorit să participe la examene de promovări., fiind nevoit acum să accepte ceva sub nivelul pregătirii sale , mult mai prost plătit( în cel mai fericit caz) dacă nu cumva rămâne temporar fără slujbă.
Viaţa sa are de suferit, cu tot ce înseamnă familie, imagine de sine, relaţii extrafamiliale .Lucrurile încep să se complice în acest moment al vieţii sale mai mult decât şi-a imaginat vreodată. Nemulţumit de locul actual de muncă, nepotrivit cu nivelul său intelectual şi cu necesităţile lui financiare, renunţă şi ramâne şomer.
Disconfortul, minor altădată (când ghinionul sau alte justificări îl impiedicau să ajungă la servici) devine acum major. Începe să fie afectat şi corpul, prin boală, soţia ameninţă cu divorţul, copiii nu mai pot fi întreţinuţi. Se trimit mesaje din inconştient pe multiple planuri. Problema devine de nesuportat şi omul chiar se intreabă de ce a ajuns chiar el în acest impas, de ce i-au fost lui date toate acestea .
Acesta este un moment în care din păcate , cei mai mulţi cad, uneori ireversibil, pe panta depresiei, asociind automat boli grave, auto-distructive cu prognostic fatal. Puţini sunt cei care apelează la psiholog, nemaiavând puterea nici să ceară sprijin. Paradoxal, pare că nici nu şi l-ar dori!
Omul nostru pare împietrit în situaţie. Ca şi cum tot ce a dus la această situaţie ar fi într-un fel,chiar dorit. Nedumerirea aceasta poate fi descifrată relativ uşor.
Abordarea trans-generaţională scoate la lumină motivaţii ce aparţin filonului familial, cu puternice tendinţe de continuare peste generaţii. Dacă bunicul unui om ca cel de mai sus a lăsat familia pe drumuri datorită slăbiciunii de exemplu, de a cheltui banii la jocuri de noroc, iar fiul acestui bunic, tatăl subiectului nostru, a abandonat o familie cu numeroşi copii, lasându-i pe drumuri şi fugind peste mări şi ţări, subiectul nostru manifestă contradictoriu două aspecte. Pe de o parte tinde să continue exact ce au făcut înaintaşii lui, neputând să-şi întreţină familia, pe de altă parte ceva din cel doreşte să descifreze “misterul”. Este a treia generaţie care comite aceeaşi greşeală. “Lecţia” se repetă , cu insistenţă dar “examenul” riscă să nu mai fie luat niciodată. Acesta este momentul în care lucrurile se aleg; fie arborele( genealogic) se curăţă si se reînoiește fie se usucă iremediabil şi moare, prin intermediul dispariţiei ultimului său cursant.
Vă întrebați de ce ar fi trebuit sa urmeze cărările predecesorilor săi? Nu este obligatoriu, desigur, decât în situațiile în care străbunii, au fost repudiați din familiile lor lărgite, memoria lor a fost ștearsă, au fost oile negre ale familiilor lor. Faptul că au avut și ei motivele lor nu mai are mare importanță acum, peste decenii, trecutul nu se mai poate schimba. Se poate însă resemnifica. Li se pot acorda locurile cuvenite în genogramă, așa cum au fost ei, cum au putut ei să navigheze prin viață. Faptul că au greșit, nu-I poate arunca la marginea memoriei familiale, decât cu riscurile descrise mai sus. Pomenirea lor însă , îi pune la locul cuvenit și oprește comemorarea lor prin acțiuni identice, păguboase, copiate de către urmași.
Revenind la povestea noastră, blocajul energetic al subiectului nostru este imens. Omul cum spuneam, este ţintuit locului. Nu ştie încotro să se îndrepte. Odată descifrat sensul, însă, energiile încep să circule, să se auto-cureţe, aducând cu ele o uşurare comparabilă cu aceea după o curăţenie generală facută după aproximativ 60-90 de ani…
Deci, cui îi place curăţenia, generală sau măcar sezonieră, poate apela la curăţătoria…psihică!