Este inutil si consumator de energie să căutam recunoaşterea propriei noastre fiinţe în afara noastră, în aprecierea celorlalţi. Nu asta e soluţia: de a cerşi aprecierea familiei, cunoscuţilor, angajaţilor, angajatorilor, concurenţilor de toate felurile . Cunoscuta replică: am nevoie să mă accepţi aşa cum sunt, nu la celălalt se referă ci tot la noi înşine şi se poate traduce: am nevoie să mă recunosc şi să mă accept aşa cum sunt!
De mine depinde totul, nu de ceilalţi. Recunoaşterea celorlalţi nu este de ajuns şi nici nu are efect dacă noi înşine nu ne apreciem, nu ne iubim şi nu ne recunoaştem natura unică si divină.
Poate veţi gândi: cum să fie în regulă să te accepţi aşa cum eşti? Poate nu-ţi place cum arăţi, poate nu ţi-e de ajuns ce cunoşti, poate nu eşti mulţumit de salariul pe care-l ai…da, este în regulă să nu îţi convină toate acestea dar acceptă că atât ai putut pentru moment, atîtea resurse ai avut şi ai doar încredere că vor veni şi vremuri mai bune; nu te blama, acceptă-ţe în suişurile şi în coborâşurile tale; ele fac parte din traseul tău. Dacă nu-ţi acorzi înţelegere şi autorecunoaştere când eşuezi nu te vei iubi nici când vei reuşi. Nu ai cum să ai recunoştiinţă doar pentru jumătăţi din tine.
Dacă ne respectăm şi ne iubim pe noi înşine, după aceasta vine şi recunoaşterea exterioară dar nu mai contează pentru noi prea mult pentru că deja ştim cine suntem!